un om

inca o data a avut viziuni stand deasupra unui plan, imaginea a fugit si in schimb, pe nesimtite a aparut ceva ce se cheama stare de reverie, o visare care pluteste la limita dintre real, imaginar si dorinta.
e asa de simplu.. citea sau lucra, ochii si mainile lui frumoase ii mergeau in concordanta.. ajunge la o noua pagina si isi da seama ca nu-si amintesti nimic din pagina trecuta, ca nu stie cum a ajuns acolo, ca fizic e constient ca ochii au mangaiat fiecare cuvant sau linie, dar n-au retinut nimic.
e acel lucru care pentru un moment iti induce o stare de bine, de dulce, de comfort si buna voie.
i se intampla des si oriunde, oricand putea intra intr-o lume semi-imaginara, in care un lucru real ingenuncheaza la picioarele subconstientului lui opresiv.
de aceeasi stare ii placea sa faca abuz si atunci cand nu putea dormi, stingea toate luminile, inchidea toate sunetele si se aseza pe perna.
e asa de simplu.. imediat pasea in lumea aia, in care tot timpul era suveran, putea schimba orice, tocmai pentru ca era constient ca e o stare indusa.
de foarte multe ori isi dorea pur si simplu sa ajunga mai repede acasa si sa stinga toate luminile si sa inchida toate sunetele si sa se aseze pe perna si sa viseze cu ochii deschisi, impropriu spus, pentru ca el inchidea ochii mereu.
dar cel mai mult iubea la starea asta, ca o putea folosi atunci cand imprejurarile nu-i conveneau, se detasa, intra, domnea, se trezea si era mai bine...
de cateva ori adormi si nu mai apuca sa mai controleze totul, intra intr-un vis adevarat, unde el era la fel de supus mediului ca toti ceilalti... asta nu-i placea, nu mai era suveran.
in exterior era la fel cu toti ceilalti, la fel de comun sau de unic, la fel de om - facea aceleasi greseli (pe care le mai si repeta din cand in cand), iubea fulgerator, scurt si total sau suferea dupa cate-o fata ca un adevarat contemporan al romantismului, cu exagerari ciudate si promisiuni aruncate in eternitate.
e si el un om.

(a plus tard! :*)